Politica de rambursare

POLITICA PRIVIND EXERCITAREA DREPTULUI DE RETRAGERE ȘI RETURNAREA PRODUSELOR

Prezenta Politică privind exercitarea dreptului de retragere și returnarea produselor face parte integrantă din Termenii și Condițiile website-ului Qmax și reglementează condițiile în care consumatorii pot exercita dreptul de retragere din contractele încheiate la distanță, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, O.U.G. nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, Codului civil și ale celorlalte acte normative aplicabile.

1. Încheierea contractului și acceptarea condițiilor

Anterior finalizării comenzii, consumatorului îi sunt puse la dispoziție toate informațiile precontractuale prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 34/2014, precum și Termenii și Condițiile aplicabile contractului de vânzare la distanță.

Prin plasarea și finalizarea comenzii pe website, clientul confirmă că a citit, a înțeles și acceptă în mod expres, liber și neechivoc Termenii și Condițiile de vânzare, prezenta Politică de retur, politica de livrare, condițiile de garanție, precum și toate informațiile referitoare la costurile de transport, costurile aferente returului și celelalte obligații contractuale.

Finalizarea comenzii reprezintă acordul expres al clientului privind încheierea contractului la distanță și produce toate efectele juridice prevăzute de Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, art. 1270 din Codul civil și O.U.G. nr. 34/2014, Termenii și Condițiile devenind opozabile ambelor părți.

2. Exercitarea dreptului de retragere

Consumatorul are dreptul de a se retrage din contract fără a invoca un motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la data la care intră în posesia fizică a produsului, în conformitate cu art. 9 din O.U.G. nr. 34/2014.

Pentru exercitarea dreptului de retragere, consumatorul trebuie să transmită o declarație neechivocă privind decizia sa de retragere, până cel târziu în cea de-a paisprezecea (14-a) zi calendaristică de la primirea produsului.

Notificarea poate fi transmisă: prin e-mail la adresa qmaxromania@gmail.com;

 Descarcă formularul de retur: https://admin.shopify.com/store/qmaxcluj/content/files/58964395524434

Data transmiterii notificării reprezintă data exercitării dreptului de retragere.

3. Verificarea produsului la preluarea de la curier

La preluarea produsului de la societatea de curierat, consumatorul are obligația de a verifica integritatea coletului și starea aparentă a produsului.

În situația în care coletul sau produsul prezintă deteriorări vizibile, urme de lovituri, deformări, perforări ori alte indicii că acestea au fost afectate pe durata transportului, consumatorul are obligația de a solicita reprezentantului societății de curierat întocmirea unui Proces-Verbal de Constatare a Avariilor, în care să fie consemnate toate neconformitățile constatate la momentul preluării.

Procesul-verbal constituie documentul justificativ necesar pentru soluționarea reclamațiilor privind deteriorările produse în timpul transportului și pentru stabilirea răspunderii transportatorului.

În lipsa întocmirii Procesului-Verbal de Constatare la preluarea produsului de la curier, se prezumă că produsul a fost recepționat fără deteriorări exterioare vizibile imputabile transportului, iar eventualele reclamații ulterioare privind avarii aparente produse pe durata transportului vor fi analizate în raport cu documentele existente și cu condițiile contractului de transport.

Această procedură privește exclusiv deteriorările aparente produse în timpul transportului și nu afectează drepturile consumatorului privind garanția legală de conformitate pentru eventualele vicii ascunse sau neconformități care nu puteau fi constatate în mod rezonabil la momentul livrării.

4. Condițiile de returnare

Produsul returnat trebuie să fie predat în aceeași stare în care a fost livrat, fără deteriorări imputabile consumatorului, în ambalajul original, însoțit de toate accesoriile, documentele aferente și, după caz, cu sigiliile intacte.

Consumatorul este responsabil pentru orice diminuare a valorii produsului rezultată din manipularea acestuia într-o măsură care depășește ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării acestuia, în conformitate cu art. 14 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2014.

Formularul de retur va fi completat corespunzător și introdus în interiorul coletului.

Consumatorul are obligația de a ambala produsul în mod corespunzător, fiind răspunzător pentru eventualele deteriorări survenite pe durata transportului ca urmare a unei ambalări necorespunzătoare.

5. Costurile aferente returului

În conformitate cu art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2014, costurile directe privind returnarea produselor sunt suportate de consumator.

Clientul a fost informat, anterior încheierii contractului și la finalizarea comenzii, prin intermediul Termenilor și Condițiilor afișate pe website, cu privire la obligația de suportare a costurilor de returnare și a celorlalte costuri contractuale aplicabile, în măsura permisă de lege.

În cazul exercitării dreptului de retragere pentru un produs conform și funcțional, se vor aplica exclusiv costurile comunicate în mod transparent consumatorului înainte de încheierea contractului și acceptate de acesta prin finalizarea comenzii.

6. Produse promoționale, cadouri și cupoane valorice

În situația în care produsul returnat a fost achiziționat în cadrul unei campanii promoționale și a fost însoțit de un produs oferit cu titlu gratuit, consumatorul are obligația de a returna și produsul-cadou, în aceeași stare în care a fost livrat.

În cazul în care produsul oferit cu titlu gratuit nu este returnat, societatea este îndreptățită să diminueze suma ce urmează a fi rambursată cu valoarea comercială a acestuia, valoare care va fi comunicată consumatorului înainte de efectuarea rambursării.

În situația în care produsul returnat a fost achiziționat în cadrul unei campanii promoționale care a acordat un cupon valoric, iar valoarea cuponului a fost utilizată integral sau parțial pentru obținerea unui discount la o comandă ulterioară, societatea este îndreptățită să rețină din suma rambursată contravaloarea beneficiului acordat prin utilizarea respectivului cupon.

7. Rambursarea sumelor

După recepționarea și verificarea produsului returnat, vânzătorul va proceda la rambursarea sumelor datorate consumatorului în termen de maximum 14 zile calendaristice, în conformitate cu art. 13 din O.U.G. nr. 34/2014.

În conformitate cu art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2014, vânzătorul poate amâna rambursarea până la recepționarea produsului returnat sau până la prezentarea dovezii expedierii acestuia, luându-se în considerare data cea mai apropiată.

Pentru comenzile achitate prin transfer bancar sau prin alte metode electronice de plată, rambursarea se va efectua în contul bancar comunicat ulterior plasării comenzii sau prin aceeași metodă de plată utilizată la efectuarea tranzacției, cu excepția situației în care părțile convin în mod expres asupra unei alte modalități.

În cazul în care produsul returnat prezintă deteriorări imputabile consumatorului, lipsuri sau diminuări ale valorii care depășesc limitele prevăzute de art. 14 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2014, societatea își rezervă dreptul de a diminua corespunzător suma ce urmează a fi rambursată, proporțional cu prejudiciul constatat.

8. Produse și servicii exceptate de la dreptul de retragere

În conformitate cu art. 16 din O.U.G. nr. 34/2014, dreptul de retragere nu poate fi exercitat pentru:

  • produsele confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod evident;

  • produsele care, prin natura lor, sunt susceptibile de a se deteriora sau expira rapid;

  • produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate după livrare;

  • înregistrările audio, video sau programele informatice livrate în ambalaj sigilat, dacă sigiliul a fost îndepărtat după livrare;

  • serviciile executate integral, cu acordul expres al consumatorului, înainte de expirarea termenului legal de retragere;

  • alte situații expres prevăzute de art. 16 din O.U.G. nr. 34/2014.

Produsele care prezintă lovituri, zgârieturi, deformări, urme de utilizare necorespunzătoare sau alte modificări fizice imputabile consumatorului nu fac obiectul dreptului de retragere în forma în care au fost returnate, urmând a fi analizate potrivit dispozițiilor legale privind diminuarea valorii produsului.

Politica de retur pentru persoane juridice

Produsele achiziționate de persoane juridice (societăți comerciale, PFA, II, IF, asociații, fundații și alte entități juridice) nu pot fi returnate în baza dreptului de retragere prevăzut de legislația privind contractele la distanță.

Dreptul de retur în termen de 14 zile calendaristice se aplică exclusiv consumatorilor, respectiv persoanelor fizice care achiziționează produse în scopuri din afara activității comerciale, industriale, de producție sau profesionale.

Prin urmare:

  • Produsele facturate pe persoană juridică nu beneficiază de dreptul de retur din motive precum răzgândirea, alegerea greșită a produsului sau alte motive similare.
  • În cazul în care produsul prezintă un defect de fabricație sau a fost livrat eronat, vă rugăm să ne contactați pentru soluționarea situației conform condițiilor de garanție și obligațiilor legale aplicabile.

Pentru orice întrebări privind o comandă, echipa noastră de suport vă stă la dispoziție.

9. Compatibilitatea produselor

Anterior plasării comenzii, consumatorul are obligația de a verifica compatibilitatea, caracteristicile tehnice și destinația produsului comandat, utilizând informațiile disponibile pe website sau solicitând asistență din partea reprezentanților Qmax.

Selectarea produsului aparține exclusiv consumatorului, iar alegerea unui produs incompatibil cu necesitățile sau echipamentele deținute nu constituie lipsă de conformitate imputabilă vânzătorului.

10. Expedierea coletului

Produsele vor fi expediate la următoarea adresă:

Qmax - Râmnicu Vâlcea
Str. Arinilor nr. 43, Telefon: +40750406900
Cod poștal 240127

 

Returul se va efectua, de preferință, prin aceeași societate de curierat prin intermediul căreia a fost livrat produsul, iar consumatorul are obligația de a păstra dovada expedierii până la finalizarea procedurii de retur.

11. Dispoziții finale

Prezenta Politică privind exercitarea dreptului de retragere și returnarea produselor face parte integrantă din Termenii și Condițiile website-ului Qmax.

Prin finalizarea comenzii, consumatorul declară că:

  • a fost informat complet și anterior încheierii contractului cu privire la toate condițiile de vânzare și retur;

  • a luat cunoștință de prezenta Politică privind exercitarea dreptului de retragere și returnarea produselor;

  • a fost informat cu privire la costurile de transport, costurile de returnare și celelalte condiții contractuale aplicabile;

  • acceptă în mod expres și neechivoc toate prevederile Termenilor și Condițiilor, acestea devenind parte integrantă din contractul încheiat la distanță și fiind obligatorii pentru ambele părți, în conformitate cu dispozițiile Codului civil, Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, O.U.G. nr. 34/2014 și O.U.G. nr. 140/2021.

Pentru a vă ajuta în acest proces, vă rugăm să urmați pașii de mai jos:

  • Verificați starea produsului: Asigurați-vă că produsul pe care doriți să îl returnați este în starea originală, nedeteriorat, cu sigiliul "Qmax" intact și ambalat în ambalajul său original.

  • Completați formularul de retur: Vă rugăm să completați formularul de retur. Consumatorul va completa formularul de retur, indicând în mod corect motivul solicitării. Furnizarea acestor informații facilitează soluționarea cererii și procesarea rambursării în termenul legal.

  • Ambalați produsul: Ambalați produsul și atașați formularul de retur completat în interiorul coletului. Produsul returnat trebuie să fie predat în aceeași stare în care a fost livrat, fără deteriorări imputabile consumatorului, în ambalajul original, însoțit de toate accesoriile, documentele aferente și, după caz, cu sigiliile intacte.

  • Costul returnării: În conformitate cu Termenii și Condițiile acceptate la finalizarea comenzii conform legislației în vigoare, consumatorul suportă costurile aferente returnării produsului, inclusiv costurile de transport tur-retur, astfel cum acestea au fost comunicate în mod clar anterior încheierii contractului.

Expediați coletul: Vă rugăm să trimiteți coletul prin aceeași firmă de curierat prin care ați primit comanda, la adresa care v-a fost comunicată. Este important să păstrați dovada expedierii până când returnarea este procesată.

Produsele vor fi expediate la următoarea adresă:

Qmax - Râmnicu Vâlcea
Str. Arinilor nr. 43, Telefon: +40750406900
Cod poștal 240127

 

  • Procesarea returului: După ce primim coletul, vom verifica starea produsului și vom iniția procesul de rambursare. Acesta poate dura până la 14 zile lucrătoare.

Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de asistență, nu ezitați să ne contactați la adresa de email: qmaxromania@gmail.com